Cred că toţi la un moment dat ne dăm seama că avem un acel ceva al nostru ce nu poate fi luat, înlocuit sau furat. Oamenii reuşesc să-şi realizeze visele şi aspiraţiile uneori fără aşi da seama de acest lucru, şi deşi se consideră neîmpliniţi trăiesc o viaţă deplină deoarece sufletul lor trăieşte şi va trăi mereu prin ceia ce fac.
Mai jos vă propun să citiţi un fragment din operele unei tinere scriitoare a cărui suflet îl descoperiţi în fiecare cuvânt. Cred că merită încurajată şi apreciată pentru că puţini sunt cei care pot să-şi dea în dar trăirile astfel. Şi apoi, dacă avem o guvernare tânără de ce nu am avea şi talente tinere…
Plouă… îi frig şi urât… încerc să mă încălzesc de geamul rece…
Închid ochii… îmi simt rasuflarea grea şi încet mă încălzesc. Mă simt acum într-o siguranţă nelămurită şi des trecută cu vederea…
Revin…
Încet…
Alunec…
Pauză…
Îmi lipesc palmele de geam… încerc să ascult ploaia… incerc să înţeleg…
Tremură visele şi amintirile, dorinţele şi aşteptările…
Tremură sufletul în perioade gotice…
Venirile şi plecările nevăzute a acestor stări şi cuvintele drept dorinţe trecute….aş putea scrie o poezie la moment dar aş crede în certitudinea căderii dorinţei pentru a fi auzită în caz de căderi cu linii decise de ister…
Du-mă în mister şi trezeşte-mă doar în fableţi frumoase cu miros de scortişoară şi îngeri cu aripi mov de o frumuseţe fără exces…
Lasă-mă să ignor ce vreau, să cred în acel mister şi în cazul plin de sens pentru noi şi neînţeles pentru ei…
Ce-ar fi să găsesc acea cale despre care unii nici nu ştiu…să fiu o fiară pentru ei şi un fluture metamorfizat pentru cei puţini…ce-ar fi dacă spiritul ar uita definitiv materia?!
Vă rog să îmi iertaţi amprentele care nu au putut să vă aducă existenţa în viaţa mea, care au ignorat existenţa voastră în imaginaţia mea.
Aud cum cad picaturi de ploaie pe fereastra mea…oare plânge timpul? Sau vrea să şteargă perfecţiunea ta?
Oare plâng eu fără să cadă lacrimi pe tristeţea mea ?
Închid ochii, aerul din jur nu seamănă cu acel de afară, simt un fior ce trece prin corp…aş striga spre ajutor…dar oare de ce aş face’o? îmi pierd fiinţa de un simplu corp şi descopăr noi orizonturi…
În culori generale şi caractere mov iubesc enorm tot … iubesc vagabonzii ce dorm sub pod şi arta fină ce doarme doar în muzee şi ascunde suflete grele…
căci doar prin asta înţeleg ce înţelegeţi voi şi ce nu ar vrea ei să înţelegem noi.
…definiţia sensului şi a existenţei terestre se pot da din perspective personale şi interese ce distrug sau chiar nici nu există în vocabularul contrazicerilor interioare plate fără vibraţii uneori şi cu agresivitate deseori…
simplu…glumeţ şi intrinsec…
sunt doar aberaţii…creativităţi personale…banalităţi mintale…
Afară continuă să plouă…
10.11 pm
Plouă… îi frig şi urât… încerc să mă încălzesc de geamul rece…
Închid ochii… îmi simt rasuflarea grea şi încet mă încălzesc. Mă simt acum într-o siguranţă nelămurită şi des trecută cu vederea…
Revin…
Încet…
Alunec…
Pauză…
Îmi lipesc palmele de geam… încerc să ascult ploaia… incerc să înţeleg…
Tremură visele şi amintirile, dorinţele şi aşteptările…
Tremură sufletul în perioade gotice…
Venirile şi plecările nevăzute a acestor stări şi cuvintele drept dorinţe trecute….aş putea scrie o poezie la moment dar aş crede în certitudinea căderii dorinţei pentru a fi auzită în caz de căderi cu linii decise de ister…
Du-mă în mister şi trezeşte-mă doar în fableţi frumoase cu miros de scortişoară şi îngeri cu aripi mov de o frumuseţe fără exces…
Lasă-mă să ignor ce vreau, să cred în acel mister şi în cazul plin de sens pentru noi şi neînţeles pentru ei…
Ce-ar fi să găsesc acea cale despre care unii nici nu ştiu…să fiu o fiară pentru ei şi un fluture metamorfizat pentru cei puţini…ce-ar fi dacă spiritul ar uita definitiv materia?!
Vă rog să îmi iertaţi amprentele care nu au putut să vă aducă existenţa în viaţa mea, care au ignorat existenţa voastră în imaginaţia mea.
Aud cum cad picaturi de ploaie pe fereastra mea…oare plânge timpul? Sau vrea să şteargă perfecţiunea ta?
Oare plâng eu fără să cadă lacrimi pe tristeţea mea ?
Închid ochii, aerul din jur nu seamănă cu acel de afară, simt un fior ce trece prin corp…aş striga spre ajutor…dar oare de ce aş face’o? îmi pierd fiinţa de un simplu corp şi descopăr noi orizonturi…
În culori generale şi caractere mov iubesc enorm tot … iubesc vagabonzii ce dorm sub pod şi arta fină ce doarme doar în muzee şi ascunde suflete grele…
căci doar prin asta înţeleg ce înţelegeţi voi şi ce nu ar vrea ei să înţelegem noi.
…definiţia sensului şi a existenţei terestre se pot da din perspective personale şi interese ce distrug sau chiar nici nu există în vocabularul contrazicerilor interioare plate fără vibraţii uneori şi cu agresivitate deseori…
simplu…glumeţ şi intrinsec…
sunt doar aberaţii…creativităţi personale…banalităţi mintale…
Afară continuă să plouă…
Iulia